Incendiu la un hotel din Băile Felix

570
Incendiu la un hotel din Băile Felix
Foto ©️ ISU Bihor
 

Apelul prin Sistemul Unic 112, care sesiza producerea unui incendiu la un hotel cu trei etaje, situat pe strada Calea Beiușului din Băile Felix a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor în jurul orei 14.05, moment în care la fața locului au fost mobilizate de urgență două echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea și Gărzii de Intervenție 1 Mai, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu degajări mari de fum, la sauna situată la parterul hotelului. Pompierii militari au acționat cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea incendiului, reușind să-l stingă în jurul orei 14.30.

După finalizarea operațiunii de stingere, pompierii au evacuat fumul din spațiile aflate în proximitatea saunei.

Din fericire, nu au existat persoane rănite.

​Cauza și împrejurările determinante ale evenimentului sunt în curs de cercetare.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.