Incendiu la un depozit de echipamente electrice

455

În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, 07 august, în jurul orei 00.15, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor a fost anunţat cu privire la producerea unui incendiu la un depozit de echipamente electrice situat pe Bulevardul Decebal din Oradea.
Pentru stingerea incendiului au fost alertate patru echipaje ale Detaşamentului 1 de Pompieri Oradea şi un echipaj al Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea.

 

În momentul sosirii forţelor de intervenţie, flăcările se manifestau violent la nivelul întregului acoperiş al depozitului şi în interiorul acestuia, existând pericolul extinderii acestora la magazinul aceleiaşi societăţi comerciale, la locuinţele învecinate şi la un ateleier de vulcanizare din imediata proximitate.

Un număr de 18 pompieri militari au acţionat cu patru autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi cu o autospecială de lucru la înălţime, reuşind în aproximativ 50 de minute să localizeze şi să lichideze incendiul. Echipajele de pompieri au rămas, în continuare, la locul evenimentului, până la ora 05.10, pentru căutarea eventualelor focare ascunse, evacuarea bunurilor din magazin (întrucât flăcările au afectat o parte din tavanul de rigips al acestuia, existând riscul prăbuşirii peste marfa expusă), respectiv pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului.

 

Ca urmare a producerii incendiului, a cărui cauză probabilă a constituit-o un echipament electric de iluminat (întrerupător), au ars acoperişul clădirii afectate de flăcări (circa 150 metri pătraţi), marfa depozitată în interiorul acesteia, o fereastră, o uşă, o scară şi instalaţia electrică.

Pompierii militari au reuşit să salveze marfa din interiorul magazinului, atelierul de tâmplărie aflat în apropiere şi locuinţele învecinate.

 

 

Urmărește-ne și pe Google News

 
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.