Luni, 17 iulie a.c., în jurul orei 19.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor a fost sesizat prin numărul unic 112, cu privire la producerea unui incendiu la o gospodărie din localitatea Cordău.
Pentru gestionarea evenimentului, la adresa menționată de apelant s-au deplasat de urgență două echipaje din cadrul Gărzii de Pompieri 1 Mai și un echipaj din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Oradea. În urma executării recunoaşterii, pompierii militari au constatat că incendiul se manifesta violent la o construcţie auxiliară, existând un risc ridicat de propagare a flăcărilor la casa proprietarului gospodăriei, aflată la aproximativ un metru de focarele de incendiu, respectiv la locuința învecinată, situată la aproximativ trei metri de construcția afectată de flăcări.
Forţele de intervenţie au intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, acţionând simultan pentru localizarea şi lichidarea incendiului şi pentru protecţia celor două locuințe din imediata vecinătate. Acţiunea de stingere, care a durat aproximativ două ore, a fost îngreunată de existenţa numeroaselor materiale combustibile depozitate în interiorul construcţiei (material lemnos, fân), ce au favorizat dezvoltarea, pe timpul arderii, a unor temperaturi înalte şi degajarea unei cantităţi mari defum și gaze toxice. Pompierii militari au localizat incendiul în limitele găsite, salvând astfel cele două locuințe din imediata proximitate.
Ca urmare a producerii incendiului, au ars: acoperişul construcției anexe, o căruță, circa 2 tone de fân și aproximativ 8 metri cubi grinzi de lemn și scânduri.
Cauza probabilă a evenimentului este în curs de cercetare.