37 C
Aleşd
duminică, 14 iulie 2024
Blue Container Aleșd

Incendiu la o gospodărie din Bihor, provocat de coșul de fum

În după-amiaza zilei de marți, 09 iulie, pompierii militari din Salonta au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Ghiorac, comuna Ciumeghiu.

În urma apelului primit, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a mobilizat patru echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului Salonta, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta violent la acoperișul unei anexe și al unei terase lipite de aceasta, amenințând să se extindă la casa învecinată, aflată la doar un metru de focare.

Echipajele au acționat rapid pentru localizarea și lichidarea focarelor, reușind să evacueze mobilierul și aparatele electrocasnice din anexă și să salveze bunurile din interiorul clădirii, precum și casa din apropiere. Cercetările au indicat că incendiul a fost provocat cel mai probabil de coșul de fum al sobei, amplasat necorespunzător față de materialele combustibile, și lăsat nesupravegheat pe terasa lipită de anexă.

În urma incendiului, au ars acoperișul anexei și al terasei pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați. Din fericire, nu au existat persoane rănite.

 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

35,850FaniÎmi place
1,734CititoriConectați-vă
988CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,620AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI