AcasăȘtiri BihorIncendiu la o filigorie din curtea unei case

Incendiu la o filigorie din curtea unei case

În după-amiaza zilei de sâmbătă, 12 august, pompierii militari orădeni au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o filigorie a unei gospodării, în cartierul Oncea din municipiul Oradea.

Pentru gestionarea evenimentului, sesizat prin Sistemul Unic 112, în jurul orei 16.40, la adresa indicată de apelant s-au deplasat în cel mai scurt timp, echipajele Detașamentului 2 de Pompieri Oradea. La momentul sosirii forțelor de intervenție, flăcările se manifestau violent și generalizat la o filigorie, existând riscul propagării incendiului la locuința din curte dar și la casele vecinilor.

Pompierii militari au acționat pentru stingerea incendiului, acesta fiind lichidat în aproximativ 20 de minute.

În urma evenimentului a ars filigoria și s-au degradat aproximativ 10 metri din tencuiala casei. De asemenea, s-au degradat și geamurile casei vecine.

Cercetările efectuate, au indicat faptul că incendiul a fost generat, cel mai probabil, de efectul termic al curentului electric.

Din fericire nu s-au înregistrat victime.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” reaminteşte bihorenilor măsurile ce trebuie respectate pentru preîntâmpinarea unor astfel de evenimente nedorite, soldate cu pagube materiale şi uneori, din nefericire, chiar cu pierderi de vieţi omeneşti.

NU IMPROVIZAŢI!

• Nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;

• Nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;

Indiferent că este vorba despre reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de montarea unei siguranţe, improvizaţiile reprezintă un pas sigur către incendiu: orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent. Tot la capitolul improvizaţii se regăsesc şi reparaţiile efectuate de către o persoană neautorizată: fie că este vorba de un prieten priceput ori de un vecin bun la toate, diferenţa de tarif nu justifică pericolul la care vă expuneţi.

INSTALAŢI SENZORI DE FUM!

• Dacă în clădirea în care locuiţi nu există senzori pentru fum şi incendiu, puteţi face singur aceasta achiziţie pentru o mai bună protecţie. Dacă aveţi deja un sistem de acest gen, verificaţi periodic funcţionalitatea sa, precum şi starea bateriilor.

• Păstraţi la îndemână un stingător cu pulbere şi verificaţi valabilitatea acestuia. În cazul în care asistaţi la un incendiu electric, nu folosiţi niciodată o soluţie lichidă pentru stingerea focului. Apelaţi numărul de urgenţă 112.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

40,940FaniÎmi place
1,719CititoriConectați-vă
1,043CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
2,030AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI