Incendiu la o biserică din Nucet (video)

138

Miercuri, 26 august, în jurul orei 16.10, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a fost sesizat prin Sistemul Unic 112, cu privire la producerea unui incendiu la o biserică penticostală din localitatea Nucet, amenajată în clădirea unei foste școli, apelantul precizând faptul că a observat fum dens ieșind din interiorul bisericii.

​La locul indicat de apelant s-au deplasat de urgență,trei echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Ștei,care au intervenit cu două autospeciale de stingere și cu o ambulanță de tip B2, fiind totodată mobilizați în sprijin și pompierii Secției Beiuș, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o autoscară.

​După pătrunderea în interiorul clădirii, echipajele de pompieri au constatat că incendiul se manifesta la una din cele cinci încăperi ale clădirii, în care era amenajată o sală de mese și în care erau depozitatediferite bunuri, toate încăperile fiind inundate cu fum.

Forţele de intervenţie au acţionat simultan pentru stingerea incendiului şi pentru protecţia celorlalte încăperi, reușind să împiedice dezvoltarea acestuia în interiorul construcției. 

În urma producerii evenimentului, provocat cel mai probabil de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător, au ars bunuri din interiorul încăperii în care s-a manifestat incendiul (corpuri și elemente de mobilier, aparate electrice și electrocasnice, o orgă și un aparat de aer condiționat), șase ferestre și o ușă, iar din cauza temperaturii ridicate și a fumului dens s-audegradat zugrăveala și bunuri din interiorul clădirii.

Pompierii militari au localizat și lichidat incendiul în aproximativ 45 de minute, în limitele găsite, împiedicând propagarea acestuia la celelalte încăperi, precum și la podul și acoperișul bisericii.

​Din fericire nu au existat persoane rănite.

Incendiu la Biserica Penticostala din Nucet

Publicată de Dumitras Horia Claudiu pe Miercuri, 26 august 2020

Măsuri de prevenire a incendiilor de natură electrică

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” reaminteşte bihorenilor măsurile ce trebuie respectate pentru preîntâmpinarea unor astfel de evenimente nedorite, soldate cu pagube materiale şi uneori, din nefericire, chiar cu pierderi de vieţi omeneşti.

•​Nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;

•​Nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;

​Indiferent că este vorba despre reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de montarea unei siguranţe, improvizaţiile reprezintă un pas sigur către incendiu: orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent. Tot la capitolul improvizaţii se regăsesc şi reparaţiile efectuate de către o persoană neautorizată: fie că este vorba de un prieten priceput ori de un vecin bun la toate, diferenţa de tarif nu justifică pericolul la care vă expuneţi.

ATENŢIE LA APARATELE ELECTRICE SUB TENSIUNE!

•​Nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: radiator, aerotermă, reşou, fier de călcat, lampă, televizor şi altele asemenea;

•​Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului ce sunt menţionate în prospectul produsului;

•​Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate.

•​Dacă sesizaţi miros de plastic topit, deconectaţi aparatul de la sursa de curent. De cele mai multe ori, acest miros este produs de topirea corpului prizei sau a ştecărului. Treptat, arsura se va extinde pe conductorul de alimentare, acesta schimbându-şi culoarea până când se înnegreşte. Următorul punct va fi aparatul electric sau sistemul electric din perete. Incendiul este iminent.

•​Unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a aparatelor electrice. Avertismentul vizează în mod special, electrocasnicele mari (radiator, frigider, reşou, aerotermă, maşina de spălat etc.). Alocaţi fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care uniţi mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi,  provocând în scurt timp, un incendiu.

•​Atunci când plecaţi de acasă pentru câteva ore, deconectaţi consumatorii puternici de la sursa de curent electric. În cazul în care folosiţi prelungitoare cu posibilitatea de stopare a alimentarii cu energie electrică, nu ezitaţi să deconectaţi consumatorii electrici de fiecare dată când petreceţi mai mult timp în afara casei.

ATENŢIE LA MIJLOACELE DE ÎNCĂLZIRE ELECTRICE!

• Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi;

• Nu aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile;

• Nu aşezaţi materiale combustibile pe mijloacele de încălzire electrice;

• Decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi.

SUPRAVEGHEAŢI COPIII!

•​Nu blocaţi copiii în casă cu sisteme de încălzire electrice sau aparate electrice aflate în funcţiune;

•​Înlăturaţi orice curiozitate a copiilor în legătură cu focul, explicându-le cu răbdare,  pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viaţa lor şi modul în care pot evita producerea unui astfel de eveniment.

INSTALAŢI SENZORI DE FUM!

•​Dacă în clădirea în care locuiţi nu există senzori pentru fum şi incendiu, puteţi face singur aceasta achiziţie pentru o mai bună protecţie. Dacă aveţi deja un sistem de acest gen, verificaţi periodic funcţionalitatea sa, precum şi starea bateriilor.

•​Păstraţi la îndemână un stingător cu pulbere şi verificaţi valabilitatea acestuia. În cazul în care asistaţi la un incendiu electric, nu folosiţi niciodată o soluţie lichidă pentru stingerea focului. Apelaţi numărul de urgenţă 112.

 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.