18.1 C
Aleşd
vineri, 29 martie 2024

În ultimele 2 săptămâni, peste 700 de elevi bihoreni au învățat cum să-și protejeze viața și să-i salveze pe cei dragi

Începând cu data de 07 martie, până în prezent, pompierii militari din cadrul Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților (SPIRC), Inspecției de Prevenire și al subunităților Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor au desfășurat activități de informare și educație preventivă la nivelul a 10 unități școlaredin județ, acțiunile de pregătire continuând și în perioada următoare.

- Publicitate -

Astfel, pompierii militari bihoreni au organizat și desfășurat exerciții de evacuare și intervenție, instruiri și activități de informare și educație preventivă în domeniul situațiilor de urgență la Liceul Teoretic “Aurel Lazăr” Oradea, Școala Gimnazială “Avram Iancu” Oradea, Liceul Teoretic “Onisifor Ghibu”, Liceul Vocațional Pedagogic “Nicolae Bolcaș” Beiuș, Colegiul Tehnic “Ioan Ciordaş” Beiuş, Școala Gimnaziala Nr.1 Nucet, Școala Gimnazială „Georgiu Popa”Câmpani, Liceul Tehnologic „Horea” Marghita, Școala Gimnaziala “Bocskay Istvan” Cherechiu și Gradinita cu Program Prelungit nr. 1 Tinca.

Acțiunile, care au avut un caracter instructiv- educativ șipractic-aplicativ, au vizat pregătirea preșcolarilor, elevilor, cadrelor didactice și personalului auxiliar, cu privire la modul de comportare înainte, pe timpul și după producerea unorsituații de urgență.

Peste 700 de elevi și profesori au învățat cum să-și protejeze viața și să-i salveze pe cei dragi 

Celor peste 700 de elevi și profesori prezenți la activitățile menționate le-au fost prezentate materiale cu privire la prevenirea incendiilor în unitățile de învățământ și la locuinţe, anunţarea prin 112 a unei situaţii de urgenţă, modul de utilizare a stingătoarelor şi modul de comportare atât la şcoală cât şi acasă, în cazul producerii unui incendiu. În acelaşi context, elevilor le-au fost distribuite afişe şibroşuri menite să sedimenteze informaţiile acumulate în timpul sesiunilor de pregătire.

De asemenea, pompierii militari au familiarizat elevii și cadrele didactice cu noţiunile de bază în acordarea primului ajutor în caz de leziuni minore, învățându-i totodată manevra Heimlich și modul de efectuare a manevrelor de resuscitare cardio-pulmonară, prin intermediul exemplificărilor şi exerciţiilor practice.  

Totodată, au fost abordate teme aferente Campaniilor de informare și educație preventivă a populației R.I.S.C.“Siguranța NU e un joc de noroc!”, R.I.S.C. “Mai bine previi, decât să nu fii!”, “F.O.C – Flăcările Omoară Copii”, „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău!“ și “Nu tremur la Cutremur”, pompierii militari antrenându-i pe elevi în discuții şi activități cu caracter educativ, stimulându-i astfel să concluzioneze ei înșiși asupra pericolelor la care s-ar expune prin nerespectarea regulilor preventive specifice diferitelor situații de urgență, analizate într-o manieră adaptată fiecărei categorii de vârstă.

Pompierii militari bihoreni vor continua să desfășoare și în perioada următoare activități de informare și pregătire a elevilor și profesorilor în domeniul situațiilor de urgență.

- Publicitate -
- Publicitate -
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

35,168FaniÎmi place
1,737CititoriConectați-vă
599CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,560AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI