În Piața Unirii din Oradea se va desfășura un amplu exercițiu de descarcerare și acordare a asistenței medicale de urgență

87
exercițiu de descarcerare și acordare a asistenței medicale de urgență
Foto © ISU Bihor

Sâmbătă, 18 mai, în intervalul orar 14.00 -16.00, echipajele de pompieri militari și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea vor fi prezente în Piața Unirii din municipiul Oradea, în fața Bisericii cu Lună, unde vor efectua un complex exercițiu demonstrativ de descarcerare și acordare a asistenței medicale de urgență.

Scopul acestei activități, organizate de “Asociația Studenților Mediciniști Oradea” în colaborare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al județului Bihor, vizează familiarizarea cetățenilor cu tehnicile de acordare a primului ajutor victimelor accidentelor rutiere și implicit, dezvoltarea, în rândul populației, a unei atitudini civice și a comportamentelor asociate acesteia.

Scenariul exercițiului presupune producerea unui accident rutier soldat cu cinci persoane rănite și încarcerate, forțele de intervenție acționând pentru evacuarea acestora din autoturism și acordarea îngrijirilor necesare.

La această acțiune, alături de reprezentanții “Asociației Studenților Mediciniști Oradea”, vor participa două echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Oradea, cu o autospecială de descarcerare și o autospecială de transport personal și victime multiple și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.