Îmbrăcăminte și încălțăminte contrafăcute, confiscate de polițiști (foto)

570

Peste 230 de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte posibil contrafăcute, confiscate de polițiștii de investigare a criminalității economice bihoreni, de la o societate comercială din Oradea.

Marți, 21 decembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au acționat pentru siguranța cumpărătorilor în perioada sărbătorilor de iarnă, desfășurând activități de control specific, pentru prevenirea, combaterea şi constatarea încălcărilor Legii nr.84/1998, privind mărcile şi indicaţiile geografice.

Astfel, la punctul de lucru ale unei societăți comerciale din municipiul Oradea, au fost descoperite diverse articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, purtând însemnele și inscripțiileunor mărci consacrate, susceptibile a fi contrafăcute.

În urma verificărilor amănunțite, în incinta spațiului comercial respectiv au fost identificate 205 de articole de îmbrăcăminte și 27 de articole de încălțăminte, de diferite modele, mărimi și culori, în valoare totală de peste 48.700 de lei, purtând însemnele și inscripțiile unor mărci consacrate. 

Produsele în cauză, toate expuse spre comercializare, erau inscripționate cu diferite însemne și inscripții similare mărcilor înregistrate, care pot induce sau produce confuzie în rândul clienților.

Toate bunurile respective au fost indisponibilizate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, urmând a fi expertizate pentru pentru stabilirea prejudiciului cauzat titularilor de drepturi.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.