Liderii PNL Bihor au anunțat astăzi, într-o conferință de presă, că Ilie Bolojan va renunța la funcția de președinte al Consiliului Județean Bihor pentru a candida la Senatul României. Potrivit acestora, decizia nu va afecta negativ scorul partidului în alegerile parlamentare, ci va întări parteneriatul dintre Consiliul Județean, Primăria Oradea și echipa de parlamentari care vor susține interesele județului Bihor la nivel național.
Tot astăzi, Ilie Bolojan a prezentat lista candidaților PNL Bihor pentru alegerile parlamentare. Pentru Senat, vor candida în următoarea ordine: Ilie Bolojan (fost primar al Oradiei, în prezent președinte al CJ Bihor), Gheorghe Bota (primarul comunei Rieni), Ancuța Șchiop (managerul Bibliotecii Județene Gheorghe Șincai), Gabriel Popa (primarul municipiului Beiuș) și Mircea Mălan (vicepreședinte CJ Bihor).
Pentru Camera Deputaților, candidații PNL Bihor sunt: Arina Moș (fost viceprimar al Oradiei, în prezent senator), Dumitru Țiplea (fost prefect), Călin Gal (vicepreședinte al CJ Bihor), Cristian Buzlea (directorul AFIR Bihor), Janos Kiss (deputat), Marcela Prada (consilier județean), Adrian Foghiș (secretar de stat în Ministerul Transporturilor), Iulian Balaj (primarul orașului Ștei), Mihai Sferle (primarul comunei Cociuba Mare), Ioan Mărcuș (primarul comunei Sântandrei), Gheorghe Carp (managerul Spitalului Județean, fost senator) și primarul Oradiei, Florin Birta.
Biroul Politic Județean al PNL Bihor a stabilit lista finală a candidaților cu un singur vot împotrivă și unul anulat, dintr-un total de 26 de voturi și urmează să fie validată de Biroul Politic Național al partidului. Mircea Mălan va prelua interimar conducerea CJ Bihor, asigurând continuitatea proiectelor de dezvoltare și promovarea unor noi inițiative.
Bolojan a subliniat că, odată ales, va folosi autoritatea și influența sa în Parlament pentru a sprijini proiecte legislative și economice de interes pentru județul Bihor și orașul Oradea, într-un context economic dificil pentru România.