Hornbach, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcții șigrădinărit, a început amenajarea celui de-al șaptelea magazin din România, la Oradea, urmând ca acesta să fie inaugurat la sfârșitul lunii septembrie. Noul magazin va avea o suprafață de circa 23.000 de metri pătrați, va fi amplasat pe un teren de circa 5,4 hectare și va dispune de peste 500 de locuri de parcare.
„Magazinul Hornbach din Oradea va urma standardele de calitate germană din toate locațiile noastre autohtone sau internaționale. Din acest motiv, dorim să venim în întâmpinarea clienților cu un sortiment de aproximativ 44.000 de produse mereu în stoc și alte 30.000 disponibile la comandă. Mai mult de atât, și de această dată ne-am luat angajamentul de a pregăti atent personalul aflat la raft pentru a putea oferi consultanță tuturor clienților, în proiectele pe care le desfășoară“, a declarat Mugurel-Horia Rusu, Director General al Hornbach România.
Potrivit afirmațiilor sale, magazinul din Oradea va dispune de o multitudine de produse existente la raft. Astfel, vor fi aduși aproximativ 7.000 de metri liniari de perdele și draperii, nu mai puțin de 150.000 de litri de vopsele în diverse nuanțe,circa 5.000 de produse în cardul departamentului de instalații sanitare și încălzire, iar clienții vor putea alege din peste 1.700 de variante de cabine de duș. Totodată, orădenii vor avea la dispoziție cel mai mare sortiment de surse de iluminat, cu peste 600 de modele diferite, mereu în stoc, aparținând unei multitudini de branduri. La toate acestea se adaugă, la fiecare departament, produse din toate gamele necesare construcției, renovării sau amenajării locuinței.
„Până la momentul deschiderii, la magazinul din Oradea vor fi aduse nu mai puțin de 130 de camioane cu materiale de construcții, astfel încât clienții să aibă la dispoziție toate elementele necesare îndeplinirii proiectelor lor“, a subliniat Mugurel-Horia Rusu.
Departamentul Drive In Hornbach Oradea, cu o suprafață de 5.900 de metri pătrați, oferă clienților toate materialele necesare construcției unei case sau realizării unui proiect de orice tip: izolații, gipscarton, ciment, șape, mortare, adezivi, tencuieli, țiglă metalică, ceramică sau din beton, panouri sandwich, sisteme pluviale, canalizare, cărămidă, BCA, coșuri de fum, pavaje, betoniere, lemn pentru construcții și multe altele.
În ceea ce privește departamentul special dedicat produselor de grădină, compania va aloca acestuia o suprafață de 5.400de metri pătrați, atât în interiorul, cât și în exteriorul halei centrale a magazinului. Într-o zonă special dedicată produselorde grădinărit, clienții vor putea găsi peste 500 de articole pentru amenajarea unui spațiu verde aparte: pavaje, dale, borduri, jardiniere, elemente de gard, palisade etc. Aceste articole se află în stocul magazinului sau pot fi achiziționate la comandă specială.
Totodată, peste 600 de modele de ghivece pentru interior și 850 pentru exterior, mai mult de 150 de sortimente de îngrășăminte pentru plante și peste 700 de tipuri de semințe de flori și legume completează gama de produse pentru grădină al magazinului din Oradea. La acestea se adaugă o zonă cu grătare și cu accesorii pentru grătar cu mai mult de 550 de articole disponibile în stoc și la comandă specială.
„Vom deschide noul magazin cu un sortiment mixt, care va cuprinde atât plante decorative de interior, cât și plante de exterior, însumând câteva sute de specii. De altfel, acestmagazin se diferențiază de celelalte șase existente în România prin zona de pepinieră, unde pot fi găsite, printre altele, soiuri precum conifere, foioase, pomi fructiferi, arbuști decorativi cufrunze și flori, plante de sezon și aromatice“, a subliniat reprezentantul companiei.
O altă noutate adusă de Hornbach pe piața din Oradea este departamentul de ZOO și acvaristică, ce ocupă o suprafață de 450 de metri pătrați, cea mai mare de acest fel cuprinsă încadrul unui magazin de bricolaj. Această zonă special dedicată iubitorilor de animale va deține un sortiment de hrană pentru câini și pisici cu peste 700 de articole și o gamă dedicatăacvaristicii, cu acvarii, hrană, soluții de întreținere a apei și peste 200 de specii de pești.
Potrivit companiei, toate produsele prezente pe rafturile noului magazin provin atât de la furnizori internaționali consacrați, cât și de la producători locali de renume. Bineînțeles, nu vor lipsi din magazin nici produsele fabricate sub marca proprie Hornbach.