Grup de cetăţeni din Afganistan, oprit la graniţa cu Ungaria în Salonta

87
 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Salonta, judeţul Bihor, au depistat 27 cetăţeni din Afganistan, care au încercat să treacă ilegal frontiera, pe jos, în Ungaria. 

 

În data de 22.09.2020, în jurul orei 21.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Salonta – I.T.P.F. Oradea au desfăşurat o misiune pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, în urma acţiunii, în apropierea frontierei, au fost depistate mai multe persoane care se îndreptau pe jos, pe câmp spre teritoriul Ungariei.

Imediat, persoanele în cauză au fost preluate și transportate la sediul Sectorului P.F. Salonta, pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că grupul era format din douăzeci și șapte de persoane, cetățeni din Afganistan, 9 bărbaţi şi 18 minori, toţi având vârste cuprinse între 12 şi 25 de ani. Persoanele în cauză au declarat că doreau să ajungă în vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat,urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 
 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.