1.5 C
Aleşd
duminică, 21 aprilie 2024

Fundația Comunitară Oradea invită ONG-urile și grupurile de inițiativă din Bihor să înscrie un proiect la Swimathon Oradea 2024

 

Swimathon Oradea ajunge anul acesta la a XII-a ediție, iar organizatorul Fundația Comunitară Oradea a lansat apelul de înscriere de proiecte sau cauze. Swimathon Oradea este un eveniment caritabil prin care organizațiile, grupurile de inițiativă și persoanele fizice (doar dacă înscriu un caz medical) se angrenează în campanii de strângere de fonduri pentru a obține finanțările necesare realizării unor proiecte sau susținerii unor cauze. Swimathon Oradea a reușit să strângă în cele 11 ediții organizate mai bine de 1.900.000 Lei din donații individuale și sponsorizări ale companiilor și firmelor care au ales să se implice.

- Publicitate -

Cei care își doresc să înscrie un proiect sau o cauză la Swimathon Oradea trebuie să îndeplinească următorii pași:

●      Să consulte Ghidul de Finanțare și Calendarul Swimathon Oradea.

●      Să participe la minim 2 consultări online cu echipa Fundației Comunitare Oradea, organizate de ONG cu scopul de a rafina proiectele care urmează să fie înscrise. Participarea la consultări se face prin înscriere aici.

●      Să își înscrie proiectul la Swimathon Oradea 2024 până pe 31 martie pe site-ul: https://swimathon.fundatiacomunitaraoradea.ro/swimathon.

Un juriu format din membrii board-ului Fundației Comunitare Oradea va face selecția proiectelor și va decide care sunt cele pentru care se vor face valuri de bine la Swimathon Oradea 2024. Competiția caritabilă va avea loc în 15 iunie 2024, la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”.

Mai multe informații despre Swimathon Oradea și despre mecanismul de desfășurare a evenimentului caritabil se găsesc aici și pe pagina de Facebook a evenimentului.

Contact:

Beatrice Bungo

Manager Comunicare

Tel: 0771 574 329

E-mail: [email protected]

Fundația Comunitară Oradea este o organizație non-guvernamentală, apolitică și non-profit, care își propune îmbunătăţirea vieţii locuitorilor din judeţul Bihor prin mobilizarea şi distribuirea de resurse pentru iniţiative locale. Facem posibil acest lucru prin încurajarea spiritului filantropic și de responsabilitate socială al organizaţiilor non-guvernamentale, companiilor și persoanelor fizice/grupurilor de iniţiativă, cu scopul de a acoperi nevoile mereu în schimbare ale comunității.

Fundația Comunitară Oradea face parte din programul național de “Fundații Comunitare”, inițiat de Asociația pentru Relații Comunitare, în parteneriat cu Fundația Pentru Parteneriat și Fundația Pact, cu sprijinul financiar al Charles Stewart Mott Foundation, Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe și Romanian-American Foundation.

- Publicitate -
- Publicitate -
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

35,230FaniÎmi place
1,737CititoriConectați-vă
881CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,570AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI