Fundația Comunitară Oradea a demarat campania „Solidaritate Bihor Covid-19”

170

Fundația Comunitară Oradea a demarat imediat după declararea pandemiei de coronavirus, pe 16 martie campania „Solidaritate Bihor Covid-19” în vederea achiziționării de echipamente medicale necesare Spitalului Clinic Municipal ,,Dr. Gavril Curteanu” Oradea, secția ATI.

Până acum, s-au strâns 521.874 lei printr-o deosebită mobilizare a multor oameni de bine, care nu au ezitat și au pus umărul pentru a ajuta comunitatea să se pregătească pentru ce va urma. Aceasta reprezintă 78% din suma necesară achiziționării echipamentelor identificate împreună cu medicii specialiști din linia întâi ca fiind urgente în lupta cu COVID-19 în județul nostru.

– Prima prioritate a fost procurarea unui videolaringoscop și a unei stații centrale cu zece sisteme de monitorizare pentru funcțiile vitale în valoare totală de 268.376 lei.

– În plus, au fost achiziționate 4000 de kituri de testare și recoltare în valoare de 115.294 lei. Prima livrare din această comandă va ajunge luni la Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea.
– Cu sprijinul Asociației pentru Relații Comunitare, am achiziționat și livrat 100 de ochelari de protecție și 200 de combinezoane de unică folosință la Spitalul Municipal „Dr. Pop Mircea” Marghita.
– De asemenea, Asociația „Amia suflet de copil” și grupul „Sunt mămică, ce să fac?” au donat pentru a acoperi costul a 300 de măști de protecție pentru Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea și la Spitalul Municipal „Dr. Pop Mircea” Marghita.
– Următoarea urgență semnalată de cadrele medicale este procurarea a două aparate de ventilație mecanică Puritan Bennett 980 pentru cazurile critice. Costul acestor echipamente este de 242.699 lei și avem nevoie în continuare de donații și sponsorizări pentru a acoperi întreaga sumă necesară.

Ca urmare a colaborării mai multor companii, Fundaţia Comunitară Oradea a început producerea a 500 de viziere medicale pe zi ce vor fi distribuite gratuit, în funcție de cererile venite din spitalele județului.

 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.