30.3 C
Aleşd
sâmbătă, 7 septembrie 2024
Blue Container Aleșd

Forțele de ordine și salvare din Bihor, mobilizate pentru minivacanța de Sfânta Maria

În perioada 15-18 august, polițiștii și pompierii bihoreni vor fi la datorie pentru a asigura siguranța cetățenilor cu ocazia Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. Peste 900 de polițiști bihoreni vor acționa în stradă, prioritizând prevenirea incidentelor și protejarea drepturilor cetățenilor. De asemenea, 180 de pompieri militari vor asigura intervenții rapide în situații de urgență.

Polițiștii vor acționa pe două fronturi: prevenirea și combaterea faptelor antisociale, cu un accent deosebit pe zonele bisericilor și lăcașurilor de cult, unde se așteaptă o prezență mare a credincioșilor. În județ vor fi active zilnic peste 100 de patrule pentru a menține ordinea și siguranța publică. Totodată, echipaje rutiere vor fi prezente pe întreaga rețea de drumuri pentru a preveni accidentele și a sancționa abaterile de la lege.

Pe lângă polițiști, și 180 de pompieri militari bihoreni vor fi mobilizați, fiind pregătiți să intervină în orice moment pentru salvarea vieților și protejarea patrimoniului. În zonele unde se preconizează un aflux mare de credincioși, cum ar fi Mănăstirea Izbuc și Mănăstirea Sfintei Cruci, vor fi amplasate autospeciale de pompieri pentru a răspunde rapid în caz de necesitate.

Cetățenii sunt sfătuiți să fie vigilenți, să aibă grijă de bunuri în locurile aglomerate și să evite comportamentele riscante, cum ar fi utilizarea focului în locuri nepermise sau înotul în zone nesigure.

 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

36,223FaniÎmi place
1,730CititoriConectați-vă
982CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,640AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI