AcasăȘtiri BihorDouă femei reținute de polițiști pentru furt din magazine

Două femei reținute de polițiști pentru furt din magazine

Duminică, 10 decembrie a.c., polițiștii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliției Municipiului Oradea au dispus reținerea pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de două femei de 22 și 20 de ani, din comuna Pătrăuți, județul Suceava și din comuna Cuzaplac, județul Sălaj, bănuite de comiterea unor infracțiuni de furt calificat.

Cele două sunt bănuite de polițiștii orădeni că, în intervalul 8 – 10 decembrie a.c., ar fi comis două furturi de produse de pe rafturile unor magazine din Oradea, provocând un prejudiciu total de 1834,46 lei.

Astfel, cele două sunt bănuite de polițiștii orădeni că duminică, 10 decembrie a.c., în jurul orei 20.40, în timp ce se aflau într-un magazin din municipiul Oradea, ar fi sustras diverse bunuri alimentare în valoare totală de 1.062 lei.

În același weekend, cele două au mai fost reținute pentru 24 de ore de polițiștii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliției Municipiului Oradea vineri, 8 decembrie a.c., fiind bănuite că în cursul aceleiași zile, în jurul orei 15.13, profitând de neatenția angajaților unui alt magazin din Oradea, ar fi sustras de pe raionul cu produse alimentare conserve cu carne în valoare de 772,46 lei.

Prejudiciul a fost recuperat integral de polițiștii orădeni în ambele cazuri, informează Biroul de Presă al Poliţiei bihorene.

În urma continuării cercetărilor, luni, 11 decembrie a.c., polițiștii le-au prezentat pe cele două tinere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorii s-au adresat Judecătoriei Oradea cu propunere de arestare preventivă. Magistrații au emis pe numele fiecăreia câte un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Acestea au fost încarcerate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, iar polițiștii orădeni continuă cercetările pentru documentarea întregii lor eventuale activități infracționale.

Pentru a evita astfel de cazuri, poliţiştii recomandă patronilor de magazine să amenajeze un colț cu rafturi unde clienţii să îşi lase bagajele iar vânzătorilor să îi urmărească pe oamenii care doar se plimbă prin magazine, fără un scop anume.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

40,949FaniÎmi place
1,721CititoriConectați-vă
1,043CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
2,030AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI