27 C
Aleşd
sâmbătă, 7 septembrie 2024
Blue Container Aleșd

Doi bărbați din Bihor reținuți pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Secției nr.9 de Poliție Rurală Cefa au reținut doi bărbați, în vârstă de 33 și 25 de ani, din localitatea Roit, județul Bihor, sub acuzația de furt calificat.

Reținerea a avut loc pe 7 august, cei doi fiind plasați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor pentru 24 de ore.

Potrivit anchetei, la data de 19 mai, în jurul orei 22.40, suspecții ar fi pătruns prin escaladare și efracție într-un imobil din localitatea Roit. Aceștia ar fi sustras diverse scule electrice, unelte, aparatură electrică și alte bunuri, cauzând un prejudiciu estimat la 6.000 de lei.

Cercetările sunt în desfășurare sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, în vederea documentării întregii activități infracționale a suspecților și pentru recuperarea prejudiciului.

Reamintim că, pe tot parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

36,223FaniÎmi place
1,730CititoriConectați-vă
982CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,640AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI