Din ce în ce mai mulți șoferi, prinși drogați sau băuți la volan în weekend. Număr mare de consumatori sau pură coincidență?

271
 

Din ce în ce mai mulţi şoferi se urcă drogaţi sau băuţi la volan! Ignoră riscurile la care se expun şi tragediile pe care le-ar putea provoca şi gonesc pe străzile din județ. În weekend, poliţiştii au dat zeci de amenzi şi au reţinut aproape 57 de permise. Mai mulţi şoferi riscă acum dosar penal. 

 

Trei bărbați din Bihor au fost depistați în weekend în timp ce se aflau la volan sub influența drogurilor. Este un număr foarte mare de consumatori de droguri descoperiți într-un interval de timp scurt, raportat la nivelul județului.

Potrivit polițiștilor duminică, 6 martie, pe strada Horia din municipiul Beiuș, polițiștii Biroului Rutier Beiuș au depistat în trafic un bărbat de 44 de ani, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că s-ar fi aflat sub influența substanțelor psihoactive, în urma rezultatului pozitiv la testul rapid de drog.

De asemenea, sâmbătă, 5 martie, la ora 11.35, pe drumul comunal 237, în localitatea bihoreană Hinchiriș, polițiștii Biroului Rutier Beiuș au depistat în trafic un tânăr de 19 ani, din localitatea Ștei, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, existând, de asemenea, suspiciunea că s-ar fi aflat sub influența substanțelor psihoactive, în urma rezultatului pozitiv la testul rapid de drog.

Totodată, vineri, 4 martie, la ora 22.52, pe strada Vasile Lucaciu din municipiul Beiuș, polițiștii Biroului Rutier Beiușau depistat în trafic un alt tânăr de 18 ani, din Beiuș, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că s-ar fi aflat sub influența substanțelor psihoactive, în urma rezultatului pozitiv la testul rapid de drog.

Celor în cauză le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu caracter psihoactiv.

În fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Beiuș.

De asemenea în perioada 4 – 6 martie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.

Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză. 

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic la sfârșit de săptămână, au fost aplicate 373 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 166.400 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 57 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute 11certificate de înmatriculare și au fost constatate 11 tamponări.

202 sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 34 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționați 16 bicicliști și cinci pietoni, opt sancțiuni au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului, au fost sancționate 14 depășiri neregulamentare, opt conducători auto au fost sancționați pentru lipsa I.T.P., treisancțiuni au fost aplicate pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip „mâini libere”, cinci conducători auto au fost sancționați pentru nerespectarea culorii semaforului electric, iar 78 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

Cercetați penal pentru conducere sub influența alcoolului

Vineri, 4 martie la ora 20.17, pe strada Calea Bihorului din municipiul Beiuș, polițiștii de ordine publică au depistat în trafic un bărbat de 42 de ani, din Beiuș, în timp ce conducea un autotren cu semiremorcă, având o concentrație alcoolică de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

De asemenea, sâmbătă, 5 martie, la ora 22.18, pe Calea Aradului din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un bărbat de 50 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot sâmbătă, 5 martie, la ora 11.29, pe drumul comunal 75, în localitatea bihoreană Palota, polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea au depistat în trafic un localnic de 54 de ani, , în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și în fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar de cercetare penală.

 

Urmărește-ne și pe Google News