Echipa de permanenţă a Gărzii de Mediu Bihor a fost sesizată cu privire la incendiul de la depozitul ecologic de deşeuri Oradea, în jurul orei 17.30. Incendiul s-a produs în incinta societăţii care gestionează depozitul ecologic de deşeuri, în imediata vecinătate a halei de sortare a deşeurilor reciclabile.
Incendiul a fost localizat şi nu a cuprins depozitul ecologic de deşeuri şi nici hala de sortare şi staţia de compostare deşeuri vegetale, fiind incendiate doar deseurile balotate aflate pe platforma betonată în suprafaţă de circa 300 mp din suprafața totală a platformei de 6200 mp.
Incendiul a fost stins de către ISU Crişana în maxim 1 oră limitându-se astfel pagubele materiale și poluarea factorilor de mediu.
Ulterior acestui eveniment o echipă de comisari ai Gărzii de Mediu Bihor a efectuat în cursul acestei zile o inspecţie de mediu la societatea care gestionează depozitul ecologic Oradea, fiind verificate cantităţile şi tipurile de deşeuri care au fost incendiate astfel: PET-uri de culoare albastră circa 6-7 tone, folie PE balotată circa 8 tone și alte deșeuri de la tratarea mecanică a deșeurilor circa 80 tone. Aceste deşeuri au fost balotate în vederea transportării către coincinerare.
Societatea funcţionează în baza Autorizaţiei Integrate de Mediu.
Ca urmare a inspecţiei de mediu au fost stabilite următoarele măsuri de remediere şi prevenire a incidentelor de mediu: “Se va salubriza zona afectată de incendiu, de deșeurile existente.” ; “Se vor adopta măsuri care să asigure reducerea cantităţilor de deşeuri nepericuloase depozitate temporar pe amplasament pentru a se preveni producerea unor incidente cu impact asupra mediului şi sănătăţii”, precizează inspectorii de mediu bihoreni.