Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Bihor, în parteneriat cu Asociația „Pentru Viață” Ambulanța Bihor, reia din luna martie 2025 cursurile gratuite de prim ajutor destinate publicului larg, în cadrul programului „Hai și învață să salvezi o viață!”.
Aceste cursuri vor avea loc în ultima zi de vineri a fiecărei luni, iar primele trei sesiuni sunt programate pentru 28 martie, 25 aprilie și 30 mai. Scopul principal este instruirea participanților în acordarea primului ajutor de bază, cu accent pe situațiile medicale grave, cum ar fi stopul cardiorespirator, unde fiecare secundă poate face diferența între viață și moarte.
Dr. Liciniu Venter, managerul SAJ Bihor, subliniază importanța acestor cunoștințe:
“De-a lungul anilor, am întâlnit numeroase cazuri în care intervenția rapidă a unei persoane cu minimă pregătire de prim ajutor a făcut diferența. Chiar și manevre simple, precum eliberarea căilor aeriene sau plasarea pacientului în poziția laterală de siguranță, pot salva vieți până la sosirea echipajelor medicale.”
Cursurile sunt deschise tuturor persoanelor cu vârsta între 16 și 99 de ani, iar numărul maxim de participanți per grupă este 30. Cei interesați se pot înscrie accesând linkul: https://tinyurl.com/sajbihor.
Pentru detalii suplimentare, doritorii pot contacta organizatorii la [email protected].



































