Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitatea Poienii de Jos, județul Bihor, a fost reținut de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, fiind cercetat pentru uciderea cu intenție, fără drept, a unui câine.
Potrivit IPJ Bihor, incidentul s-a petrecut în data de 20 iulie, pe malul Crișului Pietros, în Poienii de Jos. Bărbatul ar fi ucis prin spânzurare un câine de rasă comună, de talie medie, în vârstă de aproximativ trei ani, care aparținea unui consătean.
În urma probatoriului administrat, la data de 22 iulie, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, iar în ziua următoare, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș. Procurorul a solicitat arestarea preventivă, cerere admisă de Judecătoria Beiuș, care a emis un mandat de arestare pentru 30 de zile.
Cercetările continuă sub supravegherea unui procuror pentru a fi documentată întreaga eventuală activitate infracțională a bărbatului.





































