Coronavirus în Bihor: 85 de cazuri noi, 7 decese și 65 de bihoreni vaccinați în ultimele 24 de ore

537
Ambulanța smurd Aleșd
Foto ©️ AlesdOnline arhivă
Informațiile DSP Bihor arată că în ultimele 24 de ore au fost confirmate încă 85 cazuri de coronavirus.

Astăzi, 10.01.2021, ora 8.30, conform datelor centralizate la nivel județean există:

• 65 doze de vaccin efectuate la 9.01.2021;

• 86 cazuri confirmate în ultimele 24 ore;

• 267 persoane internate;

• 16687 persoane vindecate de la începutul pandemiei;

• 782 persoane decedate de la începutul pandemiei.

Sub coordonarea prefectului Dumitru Țiplea în intervalul 09 ianuarie 2021, ora 08:00 – 10 ianuarie 2021, ora 08:00, structurile teritoriale M.A.I. din județul Bihor au acționat în sistem integrat pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, dar și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională. Obiectivul acțiunilor a fost de a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2, însă acolo unde s-a impus, echipele de control au luat și măsuri de sancționare a încălcării legislației în vigoare.

Peste 1.900 de persoane verificate

Echipe mixte de polițiști și jandarmi au verificat 1039 de persoane carantinate și 834 persoane izolate la domiciliu. De asemenea, echipele mixte au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare fiind verificate 106 societăți comerciale și 58 mijloace de transport în comun. În urma controalelor au fost aplicate 138 sancțiuni contravenționale, din care 68 cu avertisment scris și 70 cu amenzi în valoare de 26.000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

În aceste misiuni au fost implicați 192 polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, precum și 59 de cadre din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, din care 29 au acționat în patrule mixte aplicând 34 de sancțiuni contravenționale din care 27 cu avertisment scris și 7 cu amenzi în valoare de 3.500 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.

Echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor (ISU BH) au efectuat 22 acțiuni de informare a cetățenilor cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii infecției cu SARS-CoV-2, în localitățile în care nivelul de infectare cu noul coronavirus este ridicat și 4 misiuni de decontaminare. Totodată, au asigurat acțiunea de transport vaccinuri împotriva Covid-19. Personalul ISU BH coordonează în permanență suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI). În misiunile menționate au fost implicate 37 cadre ale ISU „Crișana“.

Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.