Coronavirus în Bihor: 84 de cazuri noi confirmate și 17 decese

568
Direcţia de Sănătate Publică şi Prefectura Bihor au raportat vineri, 1 ianuarie 2021, dimineață 84 noi infectări cu SARS-CoV-2 depistate în ultimile 24 de ore.

Astăzi, 1.01.2021, ora 8.30, în județul Bihor sunt: 84 cazuri confirmate în ultimele 24 ore, 268 persoane internate, 16096 persoane vindecate de la începutul pandemiei, 702 persoane decedate de la începutul pandemiei, cu 17 mai multe.

Amenzi de aproape 25.000 de lei

Echipe mixte de polițiști și jandarmi au verificat 1996 de persoane carantinate și 743 persoane izolate la domiciliu. De asemenea, echipele mixte au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare fiind verificate 129 societăți comerciale și 59 mijloace de transport în comun. În urma controalelor au fost aplicate 68 de sancțiuni contravenționale, din care 39 cu avertisment scris și 29 cu amenzi în valoare de 24.750 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

În aceste misiuni au fost implicați 292 polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, precum și 62 de cadre din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, din care 23 în patrule mixte, aplicând 5 sancțiuni contravenționale din care 4 cu avertisment scris și 1 cu amendă în valoare de 500 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.

Echipajele ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” Bihor (ISU BH) au efectuat 22 acțiuni de informare a cetățenilor cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii infecției cu SARS-CoV-2, în localitățile în care nivelul de infectare cu noul coronavirus este ridicat. Personalul ISU BH asigură în permanență suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI). În misiunile menționate au fost implicate 30 de cadre ale ISU “Crișana“.

Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.