Sâmbătă, 24 octombrie, sub autoritatea Instituţiei Prefectului – Judeţul Bihor, poliţiştii bihoreni, alături de reprezentanţi ai unor instituţii de aplicare a legii din judeţul Bihor au continuat acțiunile în sistem integrat, în zonele publice aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în trafic, precum și în mijloacele de transport, pentru verificarearespectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19 în județul Bihor.
În cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele 24 de ore, echipele mixte au acționat integrat, au legitimat 2.235 de persoane și au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 128 desocietăți comerciale, restaurante, terase, unităţi de tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, parcuri și zone de agrement, precum și în 33 de mijloace de transport, din care 27 de mijloace de transport public în comun.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 140 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 35.300 de lei.
Astfel, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală (purtarea de mască) au fost aplicate 112 sancțiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 28.500 de lei.
De asemenea, 13 sancţiuni contravenţionale cu amenzi în valoare totală de 2.000 de lei au fost aplicate unor societăţi comerciale care nu respectau prevederile H.G. nr.856/2020, pentru fapte de natură economică în context COVID-19.
Echipajele prezente în teren au aplicat 6 sancțiuni cu amenzi în valoare de 1.900 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Alte 9 sancţiuni cu amenzi în valoare de 2.900 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Codului Rutier.
Acțiunile de verificare vor continua la nivelul județului Bihor și în următoarea perioadă, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19.


































