
Ieri, 29 mai a.c., Jandarmeria Bihor a executat o acţiune comună cu A.J.V.P.S. Bihor, pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în perioada de prohibiţie.
În urma acestei acţiuni au fost surprinse 6 persoane, din satul Cheresig, în timp ce pescuiau pe malul Crişului Repede. Niciunul dintre cei şase nu poseda permis de pescuit. Aceştia au fost sancţionaţi contravenţional, conform Ordonanței de Urgență nr. 23/2008, pentru pescuit fără a poseda permis şi pentru pescuit în perioada de prohibiţie, valoarea totală a amenzilor fiind de 3.450 lei.
Jandarmii reamintesc pasionaţilor de pescuit că din 7 aprilie a.c., a început perioada de prohibiţie şi îi sfătuiesc să mai aibă puţină răbdare, până în 6 iunie, când perioada de prohibiţie este încheiată, pentru a se bucura de pescuitul sportiv şi recreativ, urându-le de pe acum „FIR ÎNTINS!”.


































