Cod portocaliu hidrologic în Bihor!

1315

Hidrologii au emis miercuri după-masă o avertizare de cod portocaliu, valabilă pentru mai multe râuri din județul Bihor. Avertizarea hidrologică intră in vigoare începând de miercuri, 09 iunie, de la ora 15:45 și până la ora 24:00.

„Ca urmare a precipitațiilor înregistrate, celor prognozate și propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE INUNDAŢIE pe râurile din bazinele hidrografice: Crișul Pietros (afluent al Crișului Negru), județul Bihor”, transmite Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri din bazinele hidrografice: Crișul Pietros – bazin superior amonte confluență râul Boga.

„În funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice”, au mai transmis reprezentanții INHGA.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.