Cod Portocaliu de polei și intensificări ale vântului, în Bihor

527

Meteorologii au emis duminică avertizări Cod Portocaliu și Cod Galben de ploi abundente și ninsori valabile în județul Bihor și alte județe din țară până duminică, 26 decembrie, la ora 12:00. De asemenea, ANM a emis o informare meteorologică de ploi, polei și intensificări ale vântului, valabilă până marți, 28 decembrie, la ora 10:00. 

În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații moderate cantitativ în cea mai mare parte a țării. În zona montană înaltă, iar începând din seara zilei de sâmbătă (25 decembrie) și în cea mai mare parte a Moldovei vor fi ninsori și lapoviță, iar în celelalte regiuni mai ales ploi. Îndeosebi pe parcursul zilelor de duminică (26 decembrie) și luni (27 decembrie) pe alocuri se va depune polei, cu o probabilitate mai ridicată în jumătatea de sud a Moldovei, în Muntenia, în Crișana și nord-vestul Transilvaniei.

Pe parcursul zilei de luni (27 decembrie) vântul va prezenta intensificări temporare în regiunile sudice, cu viteze de 40…50 km/h, iar în zona montană înaltă, rafalele vor depăși 60…70 km/h spulberând zăpada.

În intervalul menționat, în Carpații Occidentali și în grupele vestice ale Carpaților Meridionali vor fi precipitații abundente. Vor fi ploi, care vor favoriza topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă, iar la altitudini de peste 1800 m vor predomina ninsorile. Cantitățile de apă vor depăși 40…50 l/mp și pe arii restrânse 70 l/mp.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.