Cod galben de vremea rea. Este vizat și județul Bihor

3519

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului şi precipitaţii valabilă în 27 de judeţe.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 2 februarie, ora 18:00 – 3 februarie, ora 20:00, la munte, vântul va prezenta intensificări, îndeosebi la altitudini mari unde rafalele vor depăşi 90 – 100 km/h, iar precipitaţiile vor fi predominant sub formă de ninsoare. În restul zonei montane vor fi mai ales ploi. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 20 – 25 l/mp şi izolat 30 – 40 l/mp, îndeosebi în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni.

Local şi temporar intensificări ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, cu rafale în general de 45 – 55 km/h. De asemenea, ploi moderate cantitativ se vor semnala în regiunile intracarpatice, mai spun aceștia.

Judeţele atenţionate sunt: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.

Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.