Meteorologii au emis duminică dimineața o avertizare cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi descărcări electrice, în vigoare de la ora 12.00 până seara, la ora 23.00.
În intervalul menționat, în zona Carpaților Orientali și a Munților Apuseni și local în Moldova, Dobrogea, Muntenia, Crișana, Maramureș și în nord-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și pe alocuri grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp, transmit meteorologii.
Astfel de fenomene se vor semnala și în restul Moldovei și Munteniei, dar pe arii mai restrânse.
De asemenea, disconfortul termic se va menține ridicat, duminică, pe alocuri în zonele de câmpie, iar la începutul săptămânii viitoare va fi în intensificare și extindere.