Cinci cetăţeni străini depistați ascunşi într-un camion la P.T.F. Borș II

47

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II au depistat cinci cetăţeni din Afganistan și Pakistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar.

În data de 08.09.2021, în jurul orei 14.00, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară un cetățean turc, la volanul unui automarfar înmatriculat în Turcia. Șoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, ascensoare  pentru o societate din  Rusia. 

În baza analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra mijlocului de transport. Astfel, în compartimentul pentru marfă, au fost descoperiţi ascunşi cinci cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan și Pakistan.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând  a fi  puse în aplicare măsurile legale care se impun.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.