10.3 C
Aleşd
joi, 28 martie 2024

Cetăţeni români depistaţi la volan cu permise de conducere false

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea au depistat patru cetăţeni români care conduceau autoturisme în baza unor permise de conducere false sau fără a avea acest drept.

- Publicitate -

În data de 16.10.2019, în jurul orei 02.10, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român A.L., în vârstă de 42 de ani, cu domiciliul pe raza județului Suceava, la volanul unui autoturism marca Opel, înmatriculat în România.

La controlul specific, bărbatului i s-a solicitat să prezinte pe lângă documentele de identitate și permisul de conducere. Acesta a declarat că nu îl are asupra lui, motiv pentru care colegii noștri au efectuat verificări suplimentare.

Cu ocazia verificărilor specifice, s-a constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere, acesta figurând ca eliberat condiționat din închisoare, mai având de executat 2 ani şi jumătate pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

În data de 16.10.2019, în jurul orei 21.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român L.T., în vârstă de 30 de ani, cu domiciliul pe raza județului Harghita, la volanul unui autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în Ungaria.

La controlul specific, persoana în cauză a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Ungaria.
Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals. De asemenea, s-a constatat și faptul că L.T. a fost eliberat condiționat din închisoare, acesta mai având de executat peste 3 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

În ambele cazuri, persoanele au fost prezentate judecătorului de drepturi și libertăți, care a dispus arestarea acestora pe o perioadă de 30 de zile, aceștia fiind preluați de echipe din cadrul Centrului de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

Tot in data de 16.10.2019, în jurul orei 09.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român G.B., în vârstă de 36 de ani, la volanul unui autoturism, marca Volkswagen Passat, înmatriculat în România.

La controlul specific, bărbatul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Serbia.
Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.

Cu privire la cele constatate bărbatul a declarat că a obţinut permisul de conducere de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaște, contra sumei de 500 de euro.

De asemenea data de 15.10.2019, în jurul orei 20.30, la Punctul de Trecere al Frontierei Valea lui Mihai s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român G.I., în vârstă de 35 de ani, la volanul unui autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în Ungaria.

Bărbatul a prezentat, la controlul specific, pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere care avea însemnele autorităţilor din România.
Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.

Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că a obţinut permisul de conducere de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaște, în schimbul sumei de 300 de euro.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

- Publicitate -
- Publicitate -
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

35,170FaniÎmi place
1,737CititoriConectați-vă
575CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,560AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI