Cetăţean ucrainean depistat în Vama Borș cu permis de conducere fals cumpărat cu 200 de euro

234

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș, județul Bihor, au depistat un cetăţean ucrainean care conducea un autoturism folosind un permis de conducere ucrainean fals.

În data de 17.02.2020, în jurul orei 12.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, județul Bihor, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intare în țară, cetăţeanul ucrainean M.F., în vârstă de 25 de ani, la volanul unui autoturism, marca Opel, înmatriculat în România.

La controlul specific, tânărul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere ce avea însemnele autorităţilor din Ucraina.

În cadrul verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.

Persoana în cauză a declarat că a procurat permisul de conducere pe teritoriul Ucrainei, de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaște, contra sumei de 200 euro.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda  permis  de conducere, fals material în înscrisuri oficiale și de uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.