Centura Biharia și drumul de legătură Biharia – Paleu, clasificate ca drumuri județene

227

Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința extraordinară de astăzi, 12 ianuarie, un proiect de hotărâre care prevede clasificarea a două drumuri noi din zona Biharia – Paleu ca drumuri județene. 

Cele două drumuri vor avea indicativele „DJ 767 J” și „DJ 767 K”. Drumul județean DJ 767 J va avea o lungime de 5,6 kilometri, traseul acestuia fiind DN 19 – DJ 767K – DN 19. Lungimea drumului județean DJ 767 K va fi de 3,1 kilometri, cu traseul stabilit între  DJ 767 J și DJ 767F. 

Această procedură este necesară pentru a putea depune cererea de finanțare pe fonduri europene pentru realizarea centurii Biharia (DJ767J) și a drumului de legătură Biharia – Paleu (DJ767K), proiect de investiții denumit „Creșterea accesibilității pe drumurile județene în Zona Metropolitană Oradea – lot 3”. 

Cu această clasificare și cu proiectul tehnic pe care ar urma să îl primim de la Zona Metropolitană Oradea cel mai probabil la finalul lunii februarie, ar urma să generăm apoi procedura de expropriere și să organizăm procedura de licitație pentru realizarea acestor lucrări din fonduri europene”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, în ședința extraordinară. 

Proiectul ar putea fi finanțat prin Programul Operațional Regional Nord-Vest 2021 – 2027. Construirea centurii Biharia și a drumului de legătură între Biharia și Paleu are ca scop extinderea și dezvoltarea infrastructurii rutiere la nivelul județului Bihor.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.