Centrul de Asistență Umanitară pentru Refugiați din Bihor a devenit funcțional 

341
Centrul de Asistență Umanitară pentru Refugiați din Bihor
Începând cu dimineața zilei de marți, 29 martie, reprezentanții instituțiilor publice și organizațiilor neguvernamentale sunt prezenți în cadrul Centrului de Asistență Umanitară pentru Refugiați Bihor, fiind pregătiți să ofere sprijin și consiliere refugiaților ucraineni.

Centrul de Asistență Umanitară pentru Refugiați Bihor, destinat cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina funcționează în municipiul Oradea, pe strada Calea Aradului nr.87, sub coordonarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor și în colaborare cu Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI Bihor).

 

Centrul este astfel organizat încât să răspundă nevoilor imediate și pe termen lung ale persoanelor care provin din zona conflictului armat din Ucraina, fiind organizate în acest scop puncte de informare și asistență în diferite domenii de interes pentru refugiați: drepturile de care pot beneficia, informații juridice, încadrarea în muncă, consiliere psihologică, precum și alte servicii specializate. De asemenea, în interiorul Centrului sunt amenajate spații pentru odihnă, pentru servit masa, pentru relaxare, loc de joacă pentru copii etc., refugiaților fiindu-le puse totodată la dispoziție diferite produse de strictă necesitate (produse alimentare, haine, produse de igienă ș.a.m.d.).

În cadrul Centrului, refugiații ucraineni beneficiază de sprijinul personalului calificat al instituțiilor publice și organizațiilor neguvernamentale, potrivit competențelor atribuite de legislația în vigoare, pe domenii de activitate specifice.

Astfel, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor (ISU Bihor) coordonează activitatea Centrului de Asistență Umanitară pentru Refugiați, denumit în continuare Centru, asigurând totodată, relaționarea cu Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Bihor (CJCCI Bihor) pe problematica gestionării cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.

Direcția de Sănătate Publică Bihor coordonează activitatea de asistență sanitară în cadrul Centrului; stabilește împreună cu conducătorii unităților spitalicești, măsuri organizatorice în vederea asigurării, prin personal calificat, a unui punct de asistență medicală cu activitate permanentă, în care se asigură măsuri de evaluare și monitorizare a stării de sănătate, depistarea focarelor de boală transmisibilă și asigurarea asistenței medicale; asigură echipament medical și materialele necesare funcționării punctului de asistență medicală; solicită, prin personalul dispus în punctul de asistență medicală, sprijin prin 112 în cazul unor situații de urgență medicală.

Direcția de Asistență Socială Oradea organizează un punct de informare, cu personal specializat, pentru informarea cetățenilor străini sau apatrizilor, privind drepturile de care pot beneficia; asigură asistență socială și consiliere psihologică prin personal specializat; asigură orientarea solicitanților către servicii specializate; asigură administrarea spațiilor Centrului și dotarea cu materiale și mijloace potrivit necesităților.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor oferă solicitanților servicii specializate și  asigură cazare și protecție socială pentru mamele cu copii și minorii neînsoțiți.

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bihor furnizează informații privind asistența sanitară veterinară și asigură prevenirea zoonozelor. 

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor organizează punctul de informare privind drepturile de care pot beneficia cetățenii străini sau apatrizii privind încadrarea în muncă și asigură asistență privind încadrarea în muncă.

Serviciul pentru Imigrări Bihor furnizează informații privind drepturile de care pot beneficia cetățenii străini sau apatrizii privind azilul în România și asigură asistență și informații privind regimul juridic al străinilor în România.

Grupul de inițiativă „Bihor pentru Ucraina” din care fac parte specialiști din diferite domenii și voluntari din cadrul a circa 46 de organizații neguvernamentale, asigură fluxul cetățenilor străini și apatrizilor în Centru până la soluționarea cererilor acestora; asigură un punct de înregistrare a cererilor de cazare, de unde se va relaționa cu CJCCI Bihor în vederea soluționării acestora; asigură un punct de informare și organizare a transportului cetățenilor străini și apatrizilor către alte destinații; asigură asistență privind tranzitul frontalier, gestionarea zonelor de repaus/odihnă și hrănire; precum și servicii de translație/traducere pentru îndeplinirea funcțiunilor Centrului.

Organizația Crucea Roșie Filiala Bihor participă la asigurarea fluxului cetățenilor străini și apatrizilor în Centru până la soluționarea cererilor acestora, asigură asistență specifică Organizației Crucea Roșie pentru reîntregirea familiilor cetățenilor străini și apatrizilor și participă la gestionarea zonelor de repaus/odihnă și hrănire.

Centrul de Asistență Umanitară pentru Refugiați funcționează, 24 de ore din 24 de ore.

Reamintim totodată faptul că, la nivelul județului Bihor, funcționează 24 de ore din 24, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI Bihor), dedicat sprijinirii refugiaților din Ucraina, în cadrul căruia sunt operaționalizate următoarele numere de telefon: 0259/412 129; 0259/467 909; 0734 223127; 0734223125; fax: 0259/434945.

 

Urmărește-ne și pe Google News

 
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.