Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din comuna Dobrin, județul Sălaj, a fost reținut de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din Bihor, fiind cercetat pentru uciderea cu intenție, fără drept, a unui animal.
Potrivit anchetatorilor, fapta a avut loc în data de 8 mai, între orele 16.00 și 18.00, pe un câmp din apropierea localității Tămășeu, județul Bihor. Bărbatul este acuzat că a ucis câinele familiei sale, de rasă comună și talie mică, prin spânzurarea acestuia de un copac.
După administrarea probatoriului, polițiștii l-au reținut pe suspect pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Bihor. În cursul zilei de 13 mai, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta și a eventualelor alte activități infracționale.
Reamintim că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile prevăzute de lege.



































