Câine rănit, blocat într-un gard, salvat de pompieri

224
salvare caine 2-800x560
Foto © ISU Bihor

Pompierii militari beiușeni au desfășurat în dimineața zilei de miercuri, o misiune de salvare a unui animal rănit, rămas captiv între barele unui gard metalic.

În dimineața zilei de miercuri, 21 august, în jurul orei 07.05, un turist aflat în trecere prin Budureasa solicita intervenția pompierilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana”, pentru salvarea unui câine rămas blocat în gardul bisericii din localitatea menționată.
La fața locului a fost mobilizat un echipaj de pompieri din cadrul Secției Beiuș, care a constatat că animalul blocat era rănit, una din barele de fier forjat din structura gardului pătrunzându-i în zona abdomenului.

Utilizând foarfeca hidraulică din dotarea autospecialei de intervenție, pompierii militari au tăiat o bucată din gard eliberând animalul, după care, l-au asistat până la sosirea veterinarului, contactat de personalul inspectoratului în vederea acordării îngrijirilor medicale veterinare de specialitate, câinelui salvat.

câine salvat de pompieri

 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.