14.2 C
Aleşd
vineri, 29 martie 2024

Bombă de artilerie descoperită de un bărbat în timp ce efectua lucrări agricole

În cursul zilei de luni, 01 iunie, în jurul orei 13.50, echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor a fost solicitat să intervină în localitatea Fughiu, comuna Oșorhei, unde un apelant al numărului unic 112 sesiza descoperirea unei muniții.

- Publicitate -

Ajunşi la locul indicat de apelant, pompierii militariau identificat o bombă de artilerie, de calibru 82 de milimetri, provenită din cel de-al Doilea Război Mondial. Muniţia, găsită de un localnic în timp ce efectua lucrări agricole, a fost ridicată, transportată şi depozitată în condiţii de siguranţă de către echipajul pirotehnic, urmând a fi distrusă prin explozie controlată.

În scopul prevenirii unor evenimente ce se pot solda cu răniri grave ori cu pierderi de vieţi omeneşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” recomandă cetăţenilor respectarea măsurilor menite a le proteja viaţa în cazul descoperirii unor muniţii ori elemente de muniţie:

să apeleze de urgenţă numărul unic 112, semnalând  descoperirea de muniţii neexplodate;

să respecte regulile şi măsurile stabilite pentru zonele cu risc la descoperirea de muniţii neexplodate;

să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea personalului specializat al inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.

De asemenea, în cazul descoperirii elementelor de muniţie se interzice:

ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe;

comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase;

lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă;

introducerea muniţiilor în foc;

topirea elementelor metalice de muniţii;

tăierea muniţiilor cu fierăstrăul, scule electrice sau prin sudură;

folosirea muniţiilor pentru improvizarea diferitelor unelte;

utilizarea explozivilor şi pulberilor provenite din muniţii în scopuri artizanale;

demontarea focoaselor sau a altor elemente componente;

folosirea pentru joacă, de către copii, a unor muniţii, cum sunt: grenadele, proiectilele şi focoasele sau alte elemente ale acestora.

În zona în care sunt descoperite elemente de muniţie se interzice:

accesul persoanelor şi animalelor;

executarea de săpături manuale sau cu mijloace mecanice de către persoane neautorizate;

aprinderea focului deschis;

executarea unor lucrări de îmbunătăţiri funciare;

circulaţia vehiculelor.

- Publicitate -
- Publicitate -
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

35,168FaniÎmi place
1,737CititoriConectați-vă
599CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,560AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI