6.5 C
Aleşd
vineri, 19 aprilie 2024

Bilete de tratament pentru pensionari

 

Casei Judetene de Pensii Bihor i-au fost repartizate un număr de 58 bilete de tratament aferente seriei 10, începând cu data de 10.07.2020 pentru staţiunile: Băile 1 Mai, Covasna, Moneasa, Buziaș.

- Publicitate -

Acestea se pot ridica de la sediul instituţiei noastre zilnic, conform programului de lucru până în data de 08.07.2020 după cum urmează: Luni- Joi orele 8.00-16.00, Vineri între orele 8.00-13.00. Redistribuirea acestora se va face in data de 09.07.2020 începând cu ora 8.00.

Biletele de tratament se eliberează conform Criteriilor de acordare a biletelor de tratament balnear aprobate prin Ordinul nr. 347/05.02.2020 al presedintelui Casei Naționale de Pensii Publice, în baza cererii depuse .

Persoanele încadrate în grad de handicap grav care au dreptul la asistent personal sau au optat pentru indemnizaţia lunară pentru însoţitor, respectiv pensionarii de invaliditate gradul I care beneficiază de indemnizație de însoțitor pot beneficia de bilet de tratament balnear doar dacă sunt însoţite. De asemenea însoţitorii persoanelor încadrate în grad de handicap grav / în gradul I de invaliditate trebuie să îndeplinească condiţiile de la art. 122 alin. 2 al Legii nr.263/2010 cu modificările şi completările ulterioare.

Prin excepţie, pot beneficia de bilete de tratament fără a fi însoțiți, persoanele încadrate în grad de handicap grav care au dreptul la asistent personal sau au optat pentru îndemnizaţia lunară pentru însoţitor, respectiv pensionarii de invaliditate gradul I care primesc indemnizaţia de însoţitor, în baza declaraţiei pe proprie răspundere din care reiese că se pot descurca singuri (fără însoţitor) pe perioada sejurului, ţinând cont și de faptul că bazele de tratament contractate funcţionează în regim hotelier, şi nu în regim de spitalizare.

Biletele de tratament se eliberează personal titularului sau unei alte persoane desemnate prin procură autentificată la notarul public din care să rezulte că mandatarul este împuternicit să îl ridice.

- Publicitate -
- Publicitate -
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

35,217FaniÎmi place
1,736CititoriConectați-vă
861CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,570AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI