Bilanţul pompierilor pe primele 8 luni din an: 6300 de persoane au fost asistate de echipajele SMURD

107

În primele opt luni ale anului 2019 au fost soluționate 795 de cereri pentru emiterea avizelor/autorizaţiilor de securitate la incendiu, acordurilor, respectiv pentru acordarea asistenţei tehnice de specialitate și au fost emise 123 de autorizații de securitate la incendiu, respectiv 181 de avize de securitate la incendiu.

În perioada analizată, personalul Inspecţiei de Prevenire a Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a desfăşurat un număr de 1 381 controale, fiind supuse activității de control 411 instituții, 883 operatori economici, 46 localități, 22 obiective de investiții, respectiv 19 obiective SEVESO. Pe timpul controalelor şi verificărilor desfăşurate, au fost depistate 8 185 încălcări ale normelor care reglementează activitatea în domeniul situaţiilor de urgenţă, din care 2 551 au fost soluţionate pe timpul controlului. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 819 amenzi contravenţionale în cuantum de 2 523 000 lei.
Pe linia pregătirii în domeniul situaţiilor de urgenţă au fost desfășurate peste 1200 de activități cu personalul cu atribuții pe această linie, din care 75 la nivelul localităților, 842 la nivelul operatorilor economici și 296 la nivelul instituțiilor publice, în special la unitățile de învățământ, în urma derulării acestor activități constatându-se o îmbunătățire a cunoștințelor în domeniu, precum și un interes crescut față de însușirea cunoștințelor specifice.

Misiuni de monitorizare și gestionare a situațiilor de urgență

În zona de competenţă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor s-au desfăşurat 10 097 misiuni ale subunităţilor de pompieri şi ale serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, în medie 42 de misiuni pe zi, față de 34,75 misiuni în aceeași perioadă a anului 2018. Cele 10 097 misiuni înregistrate au constat în 1911 intervenţii pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă, 6475 intervenţii ale echipajelor SMURD, respectiv 1711 recunoaşteri în teren şi exerciţii.
Din totalul de 1911 intervenţii, cele mai multe au fost la alte situaţii de urgenţă 433 (inundații, fenomene meteorologice periculoase, asanarea teritoriului de muniția rămasă neexplodată, distrugere muniție, evenimente publice de amploare care pot genera situații de urgență etc.), incendii de vegetaţie uscată şi altele – 382, incendii – 344, asigurarea/supravegherea zonei -242 și asistenţa persoanelor – 169.

În această perioadă, din totalul intervenţiilor echipajelor SMURD, cele mai multe au fost înregistrate pentru acordarea ajutorului medical de urgenţă – 5 613, asistenţa persoanelor – 315, asigurarea personalului de intervenţie – 180. De asemenea, au fost înregistrate 77 de situaţii în care s-a intervenit cu echipajele specializate de descarcerare. În primele opt luni ale anului, 6300 de persoane au fost asistate de echipajele SMURD, dintre care 5 550 de adulți și 750 de copii.

În perioada analizată au fost salvate 46 de persoane, 22 au fost rănite și 5 persoane au decedat în urma producerii incendiilor. Valoarea estimată a bunurilor salvate în urma incendiilor se cifrează la circa 110 281 510 lei, în timp ce valoarea bunurilor distruse a fost de aproximativ 6 521 490 lei.

Conform atribuţiilor legale, inspectoratul a monitorizat în condiţii optime fenomenele periculoase produse pe teritoriul judeţului, fiind transmise comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă şi instituţiilor cu funcţii de sprijin un număr de 55 475 mesaje de înştiinţare. În perioada analizată au fost monitorizate peste 3560 transporturi de substanțe și deșeuri periculoase.

 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.