17.2 C
Aleşd
luni, 15 aprilie 2024

Bihorean reținut de polițiști după ce a tăiat urechile și cozile mai multor câini

Un bărbat, cercetat pentru că ar fi efectuat intervenții chirurgicale asupra unor câini, pentru a le modifica aspectul, reținut de polițiștii de la protecția animalelor, în urma unei percheziții domiciliare.

- Publicitate -

La data de 19 martie, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, au efectuat o percheziție domiciliară, în localitatea Sântandrei, județul Bihor, la imobilul unui bărbat de 47 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de „intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale, ablația ghearelor, coltilotul ciocului și dinților”.

Din cercetări, a rezultat că, în cursul lunii februarie a.c., bărbatul s-ar fi deplasat la domiciliul unei persoane din comuna Toboliu, județul Bihor, locaţie în care ar fi tăiat urechile şi cozile a trei câini, pui, de rasă.

În urma percheziției domiciliare, la locuința bărbatului de 47 de ani au fost descoperite și ridicate în vederea cercetărilor o armă scurtă, de tip pistol Airsoft, diverse instrumente medicale și substanțe dezinfectante sau cicatrizante, precum și 5 câini de rasă, 4 dintre aceștia având urechile și cozile tăiate.

Tot la data de 19 martie, în urma audierii bărbatului și administrării probatoriului, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a acestuia, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a bărbatului.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

- Publicitate -
- Publicitate -
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

35,211FaniÎmi place
1,736CititoriConectați-vă
810CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,570AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI