Avizele și autorizațiile de gospodărire a apelor se pot obține și online

68

Aplicația este disponibilă pe site-ul www.rowater.ro pe prima pagină. Accesul este gratuit și se face în baza unui cont, precum și a unei adrese de email dedicate, fiind funcțională la nivel central și la nivelul celor 11 Administrații Bazinale de Apă.

Avizul este emis înainte de demararea lucrărilor, iar autorizația poate fi obținută după finalizarea execuției, pentru funcționarea sau exploatarea lucrărilor construite pe ape sau care au legătură cu apele.

Conform legii, oricine construiește lucrări pe ape sau care au legătura cu apele, trebuie să solicite, în condițiile legii, aviz sau autorizație de gospodărire a apelor. Acestea sunt 𝗮𝗰𝘁𝗲 𝘁𝗲𝗵𝗻𝗶𝗰𝗼-𝗷𝘂𝗿𝗶𝗱𝗶𝗰𝗲 care implică răspunderea administratorului resursei de apă, atât pentru alocarea resursei de apă cât și pentru primirea apelor uzate în emisarii naturali (râuri, lacuri).

Pentru promovarea și execuția lucrărilor pe ape sau care au legătură cu apele și pentru punerea în funcțiune sau exploatarea acestor lucrări, utilizatorii sunt obligați să solicite emiterea avizului de gospodărire a apelor, respectiv autorizației de gospodărire a apelor.

Pentru utilizatorii care dețin deja acte de reglementare în domeniul gospodăririi apelor, dar    le-a expirat termenul de valabilitate, pot solicita online reînnoirea sau reactualizarea avizului sau autorizației.

Printre beneficiile oferite de o platformă online amintim: reducerea timpului de așteptare, eliminarea pașilor birocratici precum și evitarea deplasării fizice la sediul instituției. În plus, o aplicație digitalizată conferă transparență instituțională, întrucât solicitantul poate urmări pas cu pas fiecare etapă de avizare/autorizare.