O bunicuță, în vârstă de 74 de ani, aflată într-o situație de urgență în propria locuință, a fost salvată luni seara, de pompierii orădeni.
În seara zilei de luni, 31 octombrie , în jurul orei 20.15, în urma unui apel primit prin intermediul numărul unic 112, două echipaje din cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea, din care unul de paramedici, au fost mobilizate pe Bulevardul Ștefan cel Mare din municipiul Oradea, pentru salvarea unei septuagenare aflate într-o situaţie de urgenţă în propria locuință.
Utilizând scara culisabilă, pompierii au pătruns în apartamentul indicat de apelant, situat la etajul 1 al unui bloc de locuinţe, găsind-o pe proprietară căzută în baie, în stare de conştienţă, dar în imposibilitatea de a se mişca din cauza unor probleme de natură medicală. Pompierii militari paramedici i-au acordat septuagenarei îngrijirile necesare, transportând-o ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea.
Pompierii bihoreni continuă Campania “Aveți grijă de părinții și bunicii dumneavoastră!”, insistând asupra măsurilor specifice de protecție a vârstnicilor și a modalităților de diminuare a vulnerabilității acestora în fața riscurilor la care sunt expuși.
Campania se adresează în mod special, rudelor și îngrijitorilor persoanelor în etate, cărora le recomandăm următoarele măsuri menite a-i proteja pe cei dragi:
- Sunați-i cel puțin o dată pe zi și asigurați-vă că păstrează un telefon în apropiere, pentru a putea apela 112 și/sau un membru al familiei ori un vecin/prieten, în caz de necesitate!
- Preveniți riscul de cădere, fixând covoarele/preșurile pe podea cu un suport cauciucat!
- Plasați covorașe de cauciuc în interiorul căzii pentru a preveni alunecarea, precum și covoare antiderapante lângă cadă!
- Montați-le benzi led cu senzori de mișcare lângă pat și pe traseul dinspre dormitor spre baie pentru a preveni căderile în timpul deplasărilor nocturne!
- Achiziționați un sistem GPS prin care îi puteți urmări dacă sunt dezorientați și se rătăcesc sau un sistem de alarmă care vă va alerta dacă părăsesc un perimetru desemnat.
- Instalați detectoare de fum cu alarmă fonică și luminoasă. Majoritatea incendiilor fatale apar atunci când oamenii dorm!
- Amenajați-le spațiul astfel încât să se poată evacua cu ușurință, în caz de urgență! În cazul în care locuiesc într-o casă cu etaj, amenajați-le o cameră la parter, pentru a le facilita evacuarea!
- Pregătiți-i! Simulați cu ei exerciții de incendiu pentru a vă asigura că știu ce să facă în cazul unui incendiu la domiciliu!
- Conștientizați-i cu privire la riscul utilizării lumânărilor și de importanța supravegherii acestora. Oferiți-le alternativa lumânărilor și candelelor electrice!
- Asigurați-vă că pot deschide toate ușile și ferestrele din casă: încuietorile ar trebui să se deschidă ușor din interior!