Administrația Națională de Meteorologie a emis miercuri dimineață o avertizare meteo cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru județul Bihor și alte zone din țară. Meteorologii anunță tot miercuri, caniculă și disconfort termic accentuat în județul Bihor.
Valul de căldură va persista în Banat, Crișana, sudul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și jumătatea sudică a Moldovei. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar minimele se vor încadra între 17 și 23 de grade, transmit meteorologii.
Tot începând de azi, 23 august, de la ora 10.00, până joi, 24 august, ora 03.00, județul Bihor se află sub incidența unui Cod Galben de instabilitate atmosferică, fenomenele avertizate fiind intensificări ale vântului (rafale de 55…70 km/h), vijelii, descărcări electrice, ploi torențiale și izolat grindină.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” recomandă cetățenilor, ca pe timpul manifestării acestor fenomene meteorologice, să nu se deplaseze în apropierea copacilor, a panourilor publicitare sau a clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt.
Totodată, recomandăm bihorenilor să îndepărteze copacii sau ramurile uscate, să asigure sau să înlăture, după caz, elementele de construcție aflate în echilibru instabil, care pe timp de vijelie, ar putea cădea şi provoca victime ori pagube materiale.
Atenție unde parcați autoturismele!
Pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autovehiculelor se va realiza în zone ferite, la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate.
Curăţaţi şanţurile şi rigolele!
De asemenea, pentru prevenirea și limitarea efectelor ploilor abundente, pompierii bihoreni vă recomandă respectarea următoarelor măsuri:
- Curăţaţi şanţurile şi rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;
- Construiţi bariere pentru a opri pătrunderea apei în casă în caz de inundaţie;
- Nu aruncați gunoaiele menajere şi resturile vegetale în albiile apelor curgătoare;
- Curățați pilonii de susținere a podurilor, punților și podețelor de materialele aduse de viituri, pentru a se evita formarea unor adevarate baraje ce pot afecta împrejurimile sau chiar rezistența acestora.