Averse, descărcări electrice şi, posibil, vijelii şi grindină în Bihor!

944
Foto © Bejan Nicoleta Laura

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un cod galben de avertizare de vânt puternic pentru judeţul Bihor valabil în cursul zilei de luni între orele 6 – 18.

În intervalul menţionat, temporar vântul va avea intensificări, cu viteze în general între 60 şi 80 kilometri pe oră. Pentru perioade scurte de timp, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta local prin averse, descărcări electrice şi, posibil, vijelii şi grindină.

Pentru zonele montane meteorologii spun că viteza vântului va fi de 70 – 80 kilometri pe oră iar la altitudini mari ar putea ajunge la 100 kilometri pe oră.

Sunt vizate de avertizare și județele Satu Mare, Arad, Timișoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Hunedoara, Alba, Cluj, Sălaj, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Suceava, Mureș, Harghita, Neamț, Sibiu, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș și Vâlcea.

La altitudinile de peste 1.700 metri vor predomina ninsorile şi local va fi viscol.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.