Au început lucrările la proiectarea Centrului Cultural din Oradea

137
 

Astăzi, 22 februarie, a fost dat ordinul de începere a lucrărilor la proiectul tehnic al Centrului Cultural Multifuncțional din Municipiul Oradea. Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Călin Gal, a făcut o vizită la amplasamentul pe care va fi construită clădirea. 

 

Stefano Pozzi & Partners SRL, firma care a câștigat concursul de soluții pentru proiectarea Centrului Cultural, lucrează la studiul geotehnic, prin care se stabilește calitatea terenului. Marți dimineață, un utilaj a început să foreze solul pentru a extrage probele. Rezultatele tehnice furnizate după analiza solului determină caracteristicile pe care trebuie să le îndeplinească fundația și structura de rezistență a viitoarei construcții. 

Din acest moment, în decurs de două săptămâni, firma care a câștigat proiectul se ocupă de partea de studii geotehnice. În decursul acestui timp, pe amplasamentul unde va fi construit Centrul Cultural, utilajele vor fora pentru a lua probele necesare. În adoua fază vom face studiul topografic, iar în următoarea fază vom obține avizul de mediu. După aceste etape, vom putea demara lucrările efective. Primăria Oradea deja a emis certificatul de urbanism”, a precizat Călin Gal, vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor. 

Pentru realizarea Studiului de Fezabilitate (SF) s-a convenit o perioadă de 4,5 luni, pentru pregătirea documentației de execuție și Proiect Tehnic (PT), 3,5 luni. Firma va asigura, de asemenea, asistență tehnică pe durata execuției lucrărilor. 

Valoarea contractului este de 390.000 euro, fără TVA (1.929.681 lei, fără TVA), care reprezintă 2,6% din valoarea totală a contractului de execuție a Centrului Cultural Multifuncțional. 

Până la începutul lunii iunie vom primi studiul de fezabilitate. În luna septembrie proiectul tehnic ar trebui să fie predat integral, cu toate avizele obținute. În acest contract este cuprinsă și asistența tehnică pe care proiectantul o va asigura pe parcursul lucrărilor de construcție. La finalul lunii septembrie vom demara procedura de licitație pentru selectarea unui constructor. În primul trimestru al anului următor ar trebui să începem efectiv lucrările. Mulțumesc dlui vicepreședinte Călin Gal și colegilor care au asigurat derularea procedurii și semnarea contractului”, a precizat Ilie Bolojan, preșdedintele Consiliului Județean Bihor. 

Proiectul va fi depus pentru finanțare pe fonduri europene, pe programul transfrontalier România – Ungaria. 

Vă reamintim că Centrul Cultural Multifuncțional va fi construit în perimetrul delimitat de terenul de sport al Liceului Sportiv, Colegiul Partenie Cosma, Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” – Bihor, Muzeul Țării Crișurilor – Complex Muzeal, Inspectoratul Teritorial de Muncă, noul sediu al Curții de Conturi și strada Făgărașului. 

Urmând să găzuiască spectacole, concerte, congrese sau conferințe, noul centru va contribui la dezvoltarea turismului cultural, științific și de afaceri în Municipiul Oradea și județul Bihor.

 

Urmărește-ne și pe Google News