Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș este prezent joi și vineri în Bihor. Pe agenda ministrului s-a aflat şi inspectarea barajului Leşu.
„Aceasta este prima lucrare care se derulează pe fonduri europene accesate de Ministerul Apelor şi Pădurilor. Punerea în siguranţă a barajului de la Leşu are o alocare de aproximativ 34,5 milioane lei. Anul acesta, prin credite de angajament, pentru că urmează să semnăm finanţarea cu Uniunea Europeană undeva în noiembrie-decembrie, am alocat 4,7 ,milioane lei pentru această lucrare, iar în săptămânile următoare vom mai aloca încă patru milioane de lei”, a subliniat ministrul Apelor şi Pădurilor.
În data de 3 septembrie s-a emis Ordinul de începere a lucrărilor la acest baraj, termenul de finalizare a lucrării este septembrie 2021 (36 de luni de la Ordinul de începere).
Vizita de lucru a ministrului în Bihor s-a încheiat cu inspectarea zonei în care se efectuază lucrările de regularizare a Văii Nimăieşti, la Beiuş.