Au furat ţigări şi băuturi alcoolice în valoare de 5.000 de lei dintr-un magazin

696
Hoți
Foto caracter ilustrativ

Bănuiți că ar sustras bunuri dintr-un magazin, cercetați de polițiștii din Ineu – prejudiciu recuperat.

Luni, 17 februarie, polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea – Postul de Poliție Ineu au identificat și cercetat patru tineri de 23, 19, 18, respectiv 17 ani, toți din localitatea bihoreană Ineu, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii din Ineu îi bănuiesc pe aceștia că, în noaptea de 15 spre 16 decembrie 2017, ar fi pătruns prin efracție în magazinul unei societăți comerciale din Ineu și ar fi sustras tutun, alcool și diverse produse alimentare, cauzând un prejudiciu total de 5.000 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat pecuniar, integral, de polițiștii din Ineu, de la cei patru tineri.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a acestora.

 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.