AcasăȘtiri BihorAu fost desemnate firmele câștigătoare pentru amenajarea pistelor cicloturistice pe diguri în...

Au fost desemnate firmele câștigătoare pentru amenajarea pistelor cicloturistice pe diguri în Bazinul Hidrografic Crișuri

Administrația Bazinală de Apă Crișuri a desemnat ofertele câștigătoare pentru execuția lucrărilor de amenajare a pistelor cicloturistice pe digurile de apărare împotriva inundațiilor. Procesul de evaluare a celor 49 de oferte depuse în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) s-a încheiat într-un interval de mai puțin de două luni.

Peste 191 km de piste pentru biciclete pe malurile râurilor din Bihor

Proiectul vizează reabilitarea coronamentelor și amenajarea de piste cicloturistice pe digurile râurilor Ier, Barcău, Crișul Repede, Canal Colector și Crișul Negru. Lungimea totală a traseelor va fi de 191,325 km, cu lățimi între 2 și 2,4 metri, construite dintr-un strat de macadam de 10 cm, care va asigura un rulaj sigur pentru bicicliști. De asemenea, sunt prevăzute pasarele pentru a păstra continuitatea traseelor în zonele unde digurile sunt intersectate de afluenți.

„Contractele vor fi semnate după expirarea termenului legal de 10 zile pentru eventuale contestații, iar lucrările trebuie finalizate până la data de 30 noiembrie 2025. Pistele vor fi proiectate și realizate astfel încât să îmbunătățească funcționalitatea lucrărilor hidrotehnice și să permită accesul echipelor noastre în caz de viituri sau pentru întreținerea periodică a digurilor”, a declarat Pásztor Sándor, directorul Administrației Bazinale de Apă Crișuri.

Investiție de peste 79 de milioane lei, prin PNRR

Valoarea totală estimată a proiectului „Reabilitarea coronamentului digurilor de apărare şi crearea infrastructurii traseelor cicloturistice în Bazinul Hidrografic Crișuri (LOT 1-5)” este de 79.491.844,3 lei, fără TVA. Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C11 – Turism și cultură.

Câștigătorii pe fiecare lot de lucrări:

• Lot 1 – Valea Ier (sector Andrid – Ianca): Asocierea SC SENERA SA (lider), SC CITADINA 98 SA, subcontractant SC ABED NEGO COM SRL – 15.246.397,69 lei

• Lot 2 – Râul Barcău (sector Marghita – Frontieră): Asocierea condusă de SC GAVELLA COM SRL, alături de SC CONSTRUCTORUL SALARD SRL, SC DRUMURI ORĂȘENEȘTI SA, SC NEDEA CONST SRL, SC DRUMURI BIHOR SA și SC SELINA SRL – 13.377.852,47 lei

• Lot 3 – Crișul Repede (sector Oradea – Frontieră): Asocierea SC DRUMURI BIHOR SA (lider), SC CONSTRUCTORUL SALARD SRL, SC SELINA SRL, SC GAVELLA COM SRL, subcontractant SC PRECON TRANSILVANIA SA – 7.841.494,67 lei

• Lot 4 – Crișul Repede și Canal Colector: Asocierea SC SOCOT SA (lider), SC COPOS CONSTRUCȚII SRL, SC ATHOS COM SRL – 12.111.868,87 lei

• Lot 5 – Canal Colector și Crișul Negru: Asocierea SC LAURENȚIU H SRL (lider), SC ROMAIR CONSULTING SRL, SC LEKO CONSTRUCT SRL – 12.092.802,53 lei

Un pas important pentru mobilitate verde și siguranță

Implementarea acestui proiect va aduce beneficii semnificative atât pentru protecția mediului, cât și pentru dezvoltarea infrastructurii turistice durabile în județul Bihor și în zona transfrontalieră. Pistele vor facilita deplasarea cu bicicleta într-un cadru natural, încurajând un stil de viață sănătos și reducerea emisiilor de carbon, în timp ce digurile vor fi consolidate și modernizate pentru un plus de siguranță în fața inundațiilor.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

40,430FaniÎmi place
1,724CititoriConectați-vă
1,042CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,990AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI