Atenție la instalațiile electrice! Incendiu la o gospodărie

247
incendiu la o gospodărie situată în localitatea Meziad
Foto©️ ISU Bihor
 

Luni, 25 noiembrie , în jurul orei 23.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor a fost sesizat prin numărul unic 112, cu privire la producerea unui incendiu la o gospodărie situată în localitatea Meziad, comuna Remetea.

La adresa indicată, au fost mobilizaţi un ofiţer şi 11 subofiţeri din cadrul Secției de Pompieri Beiuș cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, fiind alertat totodată și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Remetea. Ajunşi la locul intervenţiei,  pompierii militari au constatat că  flăcările se manifestau violent la două construcţii auxiliare din cadrul gospodăriei, existând pericolul propagării acestora la casă, situată la o distanţă de aproximativ cinci metri și având o porțiune de acoperiș comună cu cele două construcții.

Timp de aproximativ 3 ore și 30 de minute, forţele de intervenţie au acţionat simultan pentru stingereaincendiului şi pentru protecţia locuinței aflate în apropierea focarelor de incendiu, reușind să împiedice extinderea flăcărilor la aceasta.

Ca urmare a producerii evenimentului au ars acoperișul celor două acareturi afectate de incendiu, opt tone de fân depozitat în podul șopronului și o remorcă agricolă aflată în interiorul aceleiași construcții.

După finalizarea acţiunii de cercetare a cauzei şi împrejurărilor determinante ale evenimentului, s-a stabilit că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit determinat de conductori electriciimprovizați.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.