Aquaparkul Nymphaea împlinește 5 ani de funcționare

71
Aquaparkul Nymphaea

Cel mai mare complex acvatic din Vestul României, Aquaparkul Nymphaea, împlinește, în10 septembrie 2021, cinci ani de funcţionare, perioadă în care a atras turiști din întreaga țară și chiar de peste hotarele țării. Succesul de care se bucură în rândul turiștilor a fost dovedit din nou în această vară, când, în doar trei luni, de la 1 iunie și până la finalul lunii august, i-au trecut pragul 176.000 de vizitatori.

Peste 1,5 milioane de vizitatori

În cei cinci ani de funcționare, Aquaparkul Nymphaea a fost vizitat de aproximativ 1,5 milioane de persoane, bilanț afectat în mare măsură de perioadele în care activitatea a fost suspendată din cauza pandemiei. Astfel, în cele patru luni de funcționare din anul 2016, complexul a fost vizitat de 160.000 de turiști, în 2017 – 300.000, în 2018 – 349.000, în 2019 – 355.000, în 2020 (an pandemic) – 145.000, iar în 2021, în doar trei luni (iunie, iulie, august) – 176.000. Mulţi dintre aceştia au fost turiștidin județele învecinate sau chiar din alte colțuri ale țării, precum şi români din diaspora. De asemenea, înacest an, la Nymphaea, au fost mulți vizitatori de origine străină, din țări precum Polonia, Serbia, Ungaria sau Ucraina.

În toată această perioadă, Aquaparkul Nymphaea a înregistrat venituri totale în valoare de 85,5 milioane lei, cheltuieli de aproximativ 51,7 milioane lei și un profit de 33,8 milioane lei.

Acces rapid și sigur cu biletul online

În tot acest răstimp, Administraţia Domeniului Public Oradea a fost preocupată de îmbunătăţirea condiţiilor şi a serviciilor oferite, astfel încât să se ridice la nivelul aşteptărilor clienţilor. În fiecare an, s-au făcut achiziții noi în sectorul de alimentație publică (mese, scaune, monitoare pentru afișarea prețurilor etc.), dar și în zona de recreere (colaci gonflabili, șezlonguri, umbrele), s-au modernizat spațiile interioare, s-au plantat arbori etc.

De asemenea, s-au făcut eforturi pentru reducerea timpului de așteptare pentru accesul în Aquapark. Acest lucru a fost posibil prin implementarea sistemului de achiziționare online a biletelor, majoritatea vizitatorilor înțelegând în cele din urmă că achiziționarea anticipată online a biletului îți asigură atât locul în Aquapark, dar și accesul mai facil.

Tot pentru reducerea timpului de așteptare, a fost introdusă varianta biletului online pentru adulți cu credit preîncărcat (100 lei). Cei care achiziționează acest tip de bilet nu mai sunt nevoiți să stea la coadă pentru încărcarea brățării cu bani cash.

Din dorința de a crea o atmosferă cât mai plăcută pentru cei care vizitează Aquaparkul, zilnic, în sezonul estival, au avut loc sesiuni de aquazumba, foarte bine receptate de vizitatori, iar periodic au fost organizate petreceri cu spumă.

investiție de peste 20 milioane de euro

Construit într-un an și jumătate pe locul fostului Ștrand Municipal, cu o investiție de 88,3 milioane lei (aproape 22 milioane de euro), bani proveniți din fonduri europene și de la bugetul local al Municipiului Oradea, complexul acoperă toate necesităţile pentru o zonă de recreere de calitate, întinzându-se pe o suprafață de 6,8 ha.

În partea de interior, vizitatorii au la dispoziție şase bazine, dintre care unul pentru prichindei – Corabia piraților, şi patru tobogane de diverse dimensiuni – „Anaconda”, „Vipera”, „Familia” și „Tornada”. Pe lângă aceste facilități, o atractivitate sporită în interior prezintă zona cu cele șase tipuri de saună, un bazin cu apă rece și zona de relaxare. De asemenea, vizitatorii se pot relaxa la baia turcească, unde au la dispoziție cinci bazine cu temperaturi de la 28 la 40 de grade, plus o cabină cu aburi și o zonăde relaxare. Răsfățul poate continua în zona de tip wellness, cu o baie reconfortantă în saloanele jacuzzi vip. Salonul solar, mesele de biliard și locul de joacăpentru copii de la etaj întregesc paleta largă de opțiuni pentru petrecerea timpului liber într-un mod cât mai plăcut. În subsolul clădirii principale, se aflădulapurile, garderoba, grupurile sanitare și o cameră„Mama şi copilul”.

În exterior sunt şapte bazine: bazinul care face legătura cu interiorul, numit Meridianul 0, bazinulpentru adulţi „Laguna”, bazinul pentru copii„Prichindel”, bazinul cu valuri, bazinul cu tobogane, cel olimpic de înot şi cel de sărituri. Cea mai mare atracție a Aquaparkului sunt cele şase toboganeexterioare, numite „Fulger”, „Avalanşă”, „Kamikaze”, „Curcubeu”, „Cobra” şi „Magic”.

Condițiile și serviciile oferite clienților au crescut calitativ de la an la an, chiar dacă prețurile biletelor au rămas aceleași din anul 2019. Astfel, un bilet pentru întreaga zi pentru adulți este 60 lei, biletul pentru elevi peste 14 ani până la 18 ani șipensionari – 50 lei și biletul pentru copii peste 3 ani până la 14 ani – 30 lei. Copiii până la 3 ani au acces gratuit. În prețul biletului este inclus accesul gratuitla dulap, șezlonguri și tobogane.

Accesul în Aquapark este limitat la 2.000 de vizitatori pe timpul verii și 1.000 de vizitatori, însezonul rece, capacitate menită să asigure confortul și distanțarea socială pentru clienți.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.